Turn The Lights Off

    M-am săturat. Mi s-a pus capac, înainte ca ceilalți să mă cunoască. Până să fiu eu. Vreau să mă iau de mână cu zorii și să mă odihnesc în tristețea mea. Sensul nimicului își arată mâinile reci, izbindu-mă de pereții unor visuri care nici de-al dracului nu vor să moară.. M-au  străpuns mai adânc decât mi-aș fi imaginat vreodată. Jură-te că n-o să mai încerci să mă cumperi cu prostia ta! Bunăvoința nu se cumpără, se donează. Că de-aia mă vezi leșinată mai tot timpul.  Ce naiba, încerci să mă omori cu gânduri reci?! sună un prieten sau, și mai bine fă un fifti fifti cu scârțâitul ușii.. aia măcar lovește intenționat și nu se scuză. Lasă blestemele și folosește-te de iluzii. Dă-mi încredere și lipește-te mai strâns de mine. Nu mă mai citi după mulțimea de lacrimi. Nu mai căuta prizonierii degetelor mele. Lasă intențiile perfect onorabile. Hai să ne ascultăm păsurile și să fumăm o țigară până la filtru. Poate ne vom desprinde de înlănțuirile personale. N-are cum să se termine așa. Vreau să curgă în mine visuri.  Dar să fie mute. Să nu spună nimic. Să-mi curețe cioburile neștiute de pe buze . Să-mi cânte desculțe. Azi m-am ascuns eu în spatele lor. Sunt bine. Mă răvășește o certitudine pe care înainte nu o cunosteam.
Dar tu, sufletule, ești spulberat într-un  milion de bucățele. Pe tine ... cine te adună?

“...So do we pass the ghosts that haunt us later in our lives; they sit undramatically by the roadside like poor beggars, and we see them only from the corners of our eyes, if we see them at all. The idea that they have been waiting there for us rarely if ever crosses our minds. Yet they do wait, and when we have passed, they gather up their bundles of memory and fall in behind, treading in our footsteps and catching up, little by little.”
                                                                                      Stephen King