No sens

Am trecut de stadiul în care afirmam naivă, că e de ajuns să cred și să vreau.  Primăvară se facea simțită iar eu, în aparență mă acordam cu ea. Acum nu mă mai obosesc cu trecutul. Un nou sezon calm  și-a făcut loc în sufletul meu zbuciumat. Nu mai caut în neștire  explicații care să dărâme toate ipotezele. Sunt o păcătoasă înverșunată..senină, încă îmi mai aștept păcatul care să mă elibereze de pedeapsa amară a singurătății. Pentru o secundă, un minut, o zi ..Gustând din viața asta ironică , încerc să-mi îmbrac propriul meu drum într-o aventură. Râd subtil, mă prefac că nu știu nimic. Îmi afișez gândurile inocente în fața străinilor. În fața lui însă, cedez. Mă lupt cu priviri provocatoare, sărutări încinse sau atingeri cu subînțeles și sfârșesc prin a-mi ascunde cuvintele senzuale în așternut. Tremurul pulsului mă răscolește. Mă face să mă ridic la suprafață..unul după altul.  Mi-e sete de el ca de o apă proaspătă de izvor. În el vreau să-mi înec toate nebuniile și incertitudinile. Încă mă văd prinsă în capcană. Aceea de a visa la pasiuni necenzurate care să-mi scufunde rațiunea.

Posted by Sasha | la 00:01